Anxietatea de separare la copil. Cum ȋl facem pe bebe să nu se simtă abandonat?

Este aproape inevitabil pentru o nouă familie, proaspăt mărită cu un bebeluș, să nu treacă prin momentele în care sunt nevoiți să plece de acasa pentru o perioadă de timp, și implicit să plece de lângă cel mai nou membru al familiei, care va rămâne sub atenția unui îngrijitor.

Dacă vă invit pentru un scurt moment să vă imaginați o astfel de scenă, este foarte probabil ca imaginile care vă vin în minte să fie unele ale unui moment agitat, plin cu plânsete, un moment care pare să fie foarte dificil atât pentru copil, după reacțiile zgomotoase pe care le are, cât și pentru părinți.

 

Vă propun să aflăm ce se întâmplă în mintea copiilor în acele momente: cum percep ei situația, cum reușesc să înțeleagă evenimentele din jurul lor, ce nevoi ar avea ei. Astfel, vom ști cum să ne comportăm cât mai bine în relație cu ei, să le vorbim pe limba și după posibilitățile lor de înțelegere, pentru ca această tranziție să fie una cât mai ușoară și mai puțin stresantă pentru copii, cât și pentru cei din jur.

 

Vom urmări trei aspecte importante din dezvoltarea capacităților copiilor care explică modul lor de a înțelege lumea înconjurătoare, care să ne ajute să ne explicăm reacțiile lor: capacitatatea lor de a înțelege noțiunea timpului, capacitatea a înțelege ce se întâmplă cu un obiect/o persoană care iese din sfera lor vizuală și etapa caracteristică anxietății de separare.

 

Anxietatea de separare se instalează la vârste fragede

 

În primul rând, literatura de specialitate în ceea ce privește stadiile dezvoltării copilului prezintă etapa specifică ”anxientății de separare”. La ce se referă acesta sintagmă? De regulă, majoritatea copiilor intre 6 și 18 luni, tind să plângă în momentul în care sunt separați de figura lor de atașament principală, adică de persoana care a petrecut cel mai mult timp cu ei, de la naștere și până în momentul prezent, persoana care i-a răspuns aproape întotdeauna nevoilor, cel mai adesea, părinții. Înainte de vârsta de 6 luni, se prea poate ca bebelușul să se fi adaptat fără probleme la prezența altor îngrijitori, atât timp cât nevoile lui de bază erau împlinite în mod satisfăcător. Insă, odată ce ei cresc, ajung intr-un stadiu în care se realizează ”permanența obietelor”. Ei încep să realizeze faptul că obiectele care ies din câmpul lor vizual, nu sunt undeva pierdute pentru totdeauna, ci ele există în continuare. Acest lucru se întâmplă de regulă între 4 și 7 luni. Până atunci, dacă îi ascundeți o jucărie (pe care copilul o urmărește) în spatele unui paravan, pentru copil va fi ca și dispărută. După ce capătă aceasta capacitate, a obiectului permanent, copilul va căuta în spatele paravanului pentru a-și găsi jucaria.

 

Dacă bebelușul nu își vede părintele, înțetelege că părintele lui este undeva, este plecat, însă nu este lângă el și nu are niciun reper pentru când se va întoarce sau dacă se va întoarce, pentru că încă nu are dezvoltat conceptul de timp, de trecere a timpului. Se poate ca mama sau tatăl să fii ieșit din cameră numai până la bucătărie, până în fața casei sau la serviciu, însă pentru copil experiența este aceeași. La începutul perioadei a anxietății de separare, copilul trăiește numai în prezent, în momentul în care părinții nu sunt lângă el. Pe măsură ce el va mai crește, va înregistra în mintea lui faptul că mereu părinții se întorc, iar acest lucru îl va ajută să se liniștească cu gândul că și de această dată părinții se vor întoarce.

 

Având aceste informații, cum putem noi, adulții din preajma copiilor, să pregătim aceste momente de separare?

 

Facem lucrurile pas cu pas și folosind pași mici. Dacă stiți că urmează să plecați pentru un timp îndelungat de lângă copil, după ce ați fost alături de el aproape mereu, se poate să reîncepeți activitatea profesională, pregătiți din timp acest moment:

 

Alegeți din timp persoana care se ocupa de îngrijirea copilului. Putem vorbi fie despre o persoană din familie, bunicul, bunica, fie despre o bonă (îl vom numi generic îngrijitorul). În ambele cazuri este recomandat ca cei doi, copilul și îngrijitorul, să se cunoască din timp, să stea împreună în prezența mamei sau a tatălui, să desfășoare activități comune, pentru a se obișnui unul cu celălalt. Apoi, în cadrul altor întâlniri, încet încet, mama fără să părăsească spațiul casei, îi poate lăsa singuri pe cei doi într-una din camere, reasigurându-și copilul de faptul că este în siguranța cu îngrijitorul. Continuând în același ritm, după ce se observă relația dintre copil și îngrijitor, părinții pot face ieșiri scurte din casa, pe care să le anunțe copilului, treptat mărind intervalul de timp pe care îl petrec în afara locuinței.

 

Este foarte importantă atitudinea părințiilor față de îngrijitor. Copiii, înainte de a desluși tainele vorbirii, observă comportamentul adulților din jurul lor. Astfel, ei pot percepe dacă părinții vor fi calmi, dacă vor investi cu încredere persoana care va sta cu el, sau dacă din contră, părinții vor fi agitați, neliniștiți, copii va prelua și ei această stare.

 

Copii sunt predispuși să reacționeze mai intens la dificultățile de separare de părinți în anumite perioade ale zilei, ale programului lor, de exemplu atunci când sunt obosiți, când le este foame sau când sunt bolnavi. Încercați astfel să vă stabiliți programul de ieșit din casă, evitând aceste perioade sensibile.

 

Nu îi ascundeți copilului faptul că veți pleca și când veți pleca. Toată această anticipare a situației, pe care el o simte, îi sporește teama și nesiguranța. Este mai ușor pentru el să știe din timp că veți fi plecat, că va veni îngrijitorul să stea cu el, astfel va avea timp și el să se pregătească pentru acel moment. De asemenea, are nevoie sa știe cât timp veți fi plecați sau când vă veți întoarce. Nu uitați să vorbiți pe înțelesului lui. Chiar și pentru noi, adulții, timpul este uneori relativ în funcție de activitațile în care suntem implicați, așa că mai ales pentru copii un termen de ”3 ore” poate fi unul foarte vag. Va puteți folosi de elemente din programul său zilnic: ”Voi fi înapoi acasă când tu te vei trezi din somnul de după amiază”, ”Voi fi acasă la prânz / la cină”.

 

Când vă luați la revedere, este recomandat să folosiți un ton blând, cald, însă ferm. Puteți chiar să vă creați un mic ritual de ”La revedere” pe care să îl puneți în act de fiecare dată când plecați, și sa nu uitați să îl reasigurați pe micuțul vostru că veți reveni acasă.

 

Important este să reușiți să vă întoarceți acasă atunci când ați spus. Astfel, copilul va capata încredere, își va dezvolta memoria care să îl ajute în momentele viitoare de separare ”Mami și tati s-au întors de fiecare dată când au zis, se vor întoarce și se această dată”, își va dezvolta repere care îl vor ajuta să se descurce în lipsa părinților.

 

Ȋl puteți implica activ în așteptarea îngrijitorului și a perioadei pe care o vor petrece împreuna: îi poate face un desen de bun venit, poate stabili el programul perioadei petrecute împreuna, de exemplu pe care cărți să se uite, ce jocuri să joace, etc.

 

Plânsetul unui copil declanșează o reacție instinctuală în adulți, sunt momente dificile de gestionat, cu tot arsenalul de tehnici cognitive prin care ne aducem argumente că lucrurile sunt ok. Dar da, este ok ca un copil să plângă în momentele în care părinții pleacă de lângă el. Este o reacție normală, în perioada de care vorbeam mai înainte, cea a anxietății de separare. Dar, nu durează mai mult de câteva minute, mai ales dacă relația de încredere dintre familie - copil - îngrijitor a fost pregătită din timp.

 

Cu siguranță, dacă i-am lasă pe copii să aleagă, zilele lor ar arăta la fel. Copii mici au o mare nevoie de siguranță, au nevoie să poată să prezică ce vor face adulții din prejma lor și să anticipeze următoarele acțiuni, chiar cele mici, rutine, de zi cu zi. Se simt în siguranța în rutină și în prezența fețelor persoanelor familiare. Însă din păcăte, o astfel de viață este aproape imposibilă. Schimbarea este inevitabilă pe măsura ce timpul trece.

 

Din fericire, copiii se pot adapta foarte bine la schimbări, dacă aceste schimbări sunt pregătite cu grijă dinainte. Dacă le vom oferi informațiile așa cum au ei nevoie să le primească, dacă le oferim timp să se pregătească pentru schimbarea care va avea loc, tranziția lor va fi una mai lină și mai ușoară. Chiar schimbările mici, de zi cu zi, schimbări de alimentație, de joc, schimbări în introducerea unor noi persoane care să se îngrijească de ei, facilitează pe termen lung modalitatea în care se vor adapta pe viitor la provocările pe care le vor avea ulterior în viață.

 

 

DOINA Miruna Alexandra,

Psiholog, psihoterapeut

Alte articole pe aceeasi tema

Vitaminele din grupul B

Vitaminele din grupul B

Este bine sa suplimentam din proprie initiativa aportul de vitamine din grupul B administrand medicamente care le contin?

Cine suntem noi?

Cine suntem noi?

Un grup entuziast, care incearca lansarea unui concept inedit, adica o instruire, credem noi, cu eficienta a tinerilor parinti.

Dezvoltarea psihomotorie a copilului

Dezvoltarea psihomotorie a copilului

Fiecare bebelus venit pe lume este diferit de ceilalti, cu infatisare si comportament propriu. Fiecare copil are un ritm propriu al dezvoltarii. Cu toate acestea, cand trebuie sa ne ingrijoram in ceea ce priveste dezvoltarea psihomotorie?