Importanţa şi rolul tatălui în familie

Rolul şi valoarea mamei a fost şi este de necontestat în cadrul familiei, ea fiind ȋn mod obişnuit părintele care se ocupa cu cresterea şi educaţia copiilor, tatăl fiind mai mult imaginea celui care se ocupă de bunăstarea şi situaţia finaciară a familiei. Lucrurile însă au început să se schimbe de ceva timp încoace, rolul tatălui căpătand o importanţă tot mai mare, acesta devenind mai implicat şi mai activ ȋn a crea o legatură cât mai profundă cu propriii lui copii.

Tatăl şi primele luni ale bebeluşului

 

Apariţia unui bebeluş este un miracol, iar mama, prin prisma faptului că dă naştere este prima care stabileşte o legătură cu noul născut, însă nici contribuţia tatălui nu este de neglijat. Dragostea, corectitudinea şi o fire nepărtinitoare sunt atuurile pe care ar trebui să le posede un tată care își dorește să devină cu adevărat părinte. Un tată devotat nu va ezita să vină în ajutorul mamei, să împartă grijile pe care le implică naşterea unui nou născut, astfel mama devenind mai puternică și mai relaxată. Interacţiunea cu cel mic prin joacă va avea nenumărate beneficii, tatăl fiind principalul partener de joacă (de hărjoană) a copilului. Acesta va căpăta încredere devenind o ființă echilibrată, deschisă, comunicativă, cu reale abilități sociale.

 

De asemenea, este necesar ca şi relaţia dintre mamă şi tată să fie deosebită, copilul oricât de mic ar fi va sesiza dacă există afecțiune şi respect între cei doi parinți. Copiii care cresc într-un astfel de mediu vor fi cu siguranță la rândul lor nişte oameni speciali, puterea exemplului având ȋn acest caz numai efecte pozitive.

 

Tată de fată, tată de băiat

 

A deveni tată de fată sau de băiat sunt două lucruri speciale ce implică lucruri diferite. Pentru o fetiță tatăl este primul model masculin pe care îl are în viață, iar pornind de aici ea iși va proiecta pentru viitor imaginea bărbatului potrivit pentru ea. Un tată preocupat de creșterea fetiței va ȋncerca să îi insufle ȋncredere în propriile forțe, să o detemine să fie o fire ambițoasă și independentă. O relație frumoasă ȋntre cei doi va fi extrem de favorabilă, cu avantaje de ambele părți. .Astfel spus, fetiţa de azi va deveni pe viitor o femeie ce nu va fi usor de manipulat.

 

În ce privește conexiune tată-fiu lucrurile stau un pic alfel. Băieții văd de obicei ȋn tată un erou. De aceea ei tind să-i copieze obiceiurile și comportamentul. Ideal ar fi ca cei doi să petreacă cât mai mult timp ȋmpreună, acest lucru sporind stima de sine a copilului. Trebuie spus că nici aportul mamei ȋn această situație nu este de neglijat, sentimentele de prețuire și admirație pentru soțul ei se vor răsfrânge mai târziu și asupra fiului (sădind ȋn el ȋncrederea și respectul față de sexul opus dar și în propria persoană).

 

Ȋn general părinții ideali sunt cei iubitori și afectouși, iar un astfel de tată va oferi un mediu sigur, dar plin de provocări pentru cei mici, care vor învăța cum să interacționeze cu lumea și oamenii din jurul lor. Aceștia vor reuși la rândul lor să stabilească relații frumoase cu frații și surorile lor, ȋnțelegându-se bine chiar și cu cei de o seamă cu ei.  Raporturile, conexiunile care se leagă ȋntre părinți și copii (tată-copil) pot fi  fabuloase, dar necesită multă muncă și răbdare. Doar un tată implicat și hotărât poate contribui la educația și creșterea celui ce va deveni cândva adult.

 

Absența acestuia va da societății un fiu sau o fiică fără ȋncredere ȋn propriile forțe, nesiguri pe deciziile lor, iar uneori chiar cu probleme de personalitate. Un copil reprezintă o responsabilitate uriașă și trebuie tratată cu cea mai mare seriozitate.

 

 Scris de :Asolomii  Roxana

Alte articole pe aceeasi tema

Vitaminele din grupul B

Vitaminele din grupul B

Este bine sa suplimentam din proprie initiativa aportul de vitamine din grupul B administrand medicamente care le contin?

Cine suntem noi?

Cine suntem noi?

Un grup entuziast, care incearca lansarea unui concept inedit, adica o instruire, credem noi, cu eficienta a tinerilor parinti.

Dezvoltarea psihomotorie a copilului

Dezvoltarea psihomotorie a copilului

Fiecare bebelus venit pe lume este diferit de ceilalti, cu infatisare si comportament propriu. Fiecare copil are un ritm propriu al dezvoltarii. Cu toate acestea, cand trebuie sa ne ingrijoram in ceea ce priveste dezvoltarea psihomotorie?