Personajele din poveşti – primele modele din viaţa copiilor mici

Cu toții ne amintim cu plăcere după-amiezile și serile când, copii fiind, ascultam povești spuse de părinții sau de bunicii noștri. Feții-Frumoși și Cosânzenele erau tovarășii noștri, ne plăcea compania lor. Zmeii și Muma-Pădurii, Spânul sau Barbă-Albastră ne înfricoșau, dar ceream părinților sau fraților mai mari să ne spună iar și iar poveștile preferate, fiindcă știam că cei buni vor reuși din nou în tot ce aveau de făcut. Și sufletul nostru de copil se hrănea cu fraza ”Binele învinge răul”.

Savuram de fiecare dată răsplătirea celor buni – care ajutau un pom, o cățelușă, un cuptor (”Fata babei și fata moșului”) – harnici și frumoși (”Cenușăreasa”, ”Albă-ca-Zăpada”), deplângeam nedreptățile la care erau supuși de personajele rele – care parcă deveneau dușmanii noștri personali la fiecare povestire a basmului – și ni se părea absolut normal ca un om bun să aibă fie o nașă-zână, fie un iubit-prinț ori un cal năzdrăvan și puterea de a-l înțelege și, pe deasupra, și puterea de a-i ierta pe cei răi.

 

Astăzi copii noștri au parte de o serie nouă de personaje preferate (Winnie de Pluș, Tigrilă, Ariel, Barbie, Mickey și Minnie Mouse), dar care nu vin să detroneze tradiția personajelor-prieteni, ci să o completeze. Legătura care se stabilește între copil și personajul preferat este cea care îl face ca pe la 2-3 ani să ceară la nesfârșit să i se povestească o anumită poveste. Copilul empatizează cu personajul favorit și, deși ajunge la un moment dat să știe pe de rost ceea ce urmează să spui, tot o va cere. Atunci când o aude spusă de altcineva se poate considera parte din poveste, hoinărește alături de personajul simpatizat de el și participă la toate aventurile acestuia. Dar să nu vă lăsați păcăliți de pasiunea cu care vă ascultă și a treia și a patra oară când spuneți același basm. Dacă veți inversa ordinea într-o singură frază, micuțul vă va corecta.

 

Rolul educativ al poveștilor

 

În primul rând, poveștile ne ajută să explicăm copiilor pe înțelesul lor, în cuvinte simple, unele lucruri mai greu de acceptat, cum ar fi: moartea unei persoane apropiate (care doar pleacă pe Celălalt Tărâm), despărțirea părinților (”Povestea porcului”), sacrificiul pentru ceva sau cineva foarte important pentru noi (”Prâslea cel voinic și merele de aur”) ori puterea credinței de a ne întări atunci când avem nevoie (mai ales în poveștile românești apar mereu personaje ca Sfânta Miercuri, Sfânta Duminică ori Sfânta Vineri, care indică personajului pozitiv alegerea corectă, drumul bun sau îi oferă obiecte magice care îl vor ajuta în confruntarea cu personajele negative).

 

De asemenea, prin intermediul basmelor putem explica micuților, cu exemple, ce înseamnă sentimente ca: dragostea sau tristețea, calități ca: bunătatea sau răbdarea, ori defecte ca: viclenia, răutatea și îngâmfarea. A doua sau a treia oară când vor auzi povestea respectivă ne vor atrage ei atenția: Nu e bine să minți!, Cel care face rău altuia primește pedeapsă! etc.

 

În al doilea rând, poveștile creează, prin repetiție, tipare în mintea celor mici. Ei vor ști în adâncul sufletului lor, chiar dacă nu vor etala aceste cunoștințe, că bunătatea, onestitatea, hărnicia – chiar dacă pot fi trecute cu vederea/mascate de alții la un moment dat – vor fi mereu apreciate și răsplătite; că persoanele și lucrurile cu adevărat valoroase nu se găsesc decât cu prețul unor mari eforturi, că uneori curiozitatea ne poate arunca într-o capcană și că, în general, dacă ești bine intenționat și onest dreptatea nu te va ocoli niciodată.

 

O altă formă de creare a tiparelor o regăsim în poveștile nou apărute – sub forma unor seriale TV. De pildă, Winnie de Pluș se încheie mereu cu câteva întrebări ale povestitorului  menite să reamintească micuților ce au de făcut seara, înainte de a merge la culcare: V-ați făcut dușulețul?, V-ați luat pijamaua?, V-ați spălat pe dinți?, V-ați primit pupicul de Noapte bună?

 

Învățarea prin imitație

 

Psihologii au confirmat – în urma unor studii – legătura dintre poveștile ascultate în copilăria mică și dragostea de cărți și de povești (reale sau imaginare) de mai târziu. Dacă la început cartea cu pagini lucioase și ilustrații frumos colorate dau copilului impresia că participă activ la derularea acțiunilor din basm, mai târziu, când va mai crește, ne va cere să îi spunem povești inventate de noi – pentru noutate. Deja și-a dezvoltat suficient imaginația pentru a putea vizualiza ceea ce noi descriem.

 

Apoi va dori el însuși să inventeze o poveste – dar numai dacă are cui o spune. Și, deși e conștient că spune ceva creat de mintea lui, va respecta involuntar structura și ierarhiile din poveștile clasice auzite pe când era mic. Pentru el poveste înseamnă: un cadru minunat (la propriu) – fie peisaj natural, fie castel – în care poate pune oricâte bogății și oricâtă magie dorește, știut fiind că ”în povești se poate”, cadru în care se întâlnesc și au diverse sarcini de îndeplinit personaje bune și personaje mai puțin bune. Acțiunea poate dura oricât dorește copilul-autor, dar veți observa că niciodată nu va depăși trei zile și trei nopți sau un an (termene frecvent întâlnite în poveștile cunoscute). Dar, cel mai important, veți remarca faptul că personajul principal, care este de obicei cel mai bun, cinstit, frumos și deștept seamănă leit cu copilașul nostru. Ba chiar, dacă în realitate micul autor are frați sau anumite pasiuni/preferințe, chiar și mici defecte, vom regăsi toate acestea și la personajul din povestea lui.

 

Personajele preferate – primele modele (conștient alese) de viață

 

De la doctorul Spock încoace toată lumea știe că un copil are ca prime modele de comportament pe părinții săi. Lucru foarte adevărat, de altfel. Cu toții am cunoscut fetițe care își doresc să arate, să se îmbrace și să acționeze precum mamele lor și băieți care vor să repare, să ajute ori să apere pe cineva mai micuț (chiar și un ursuleț de jucărie) – dacă asta au văzut la tatăl lor. Și mie mi s-a întâmplat să văd că – atunci când aveam ceva de făcut (citit, șters praful sau călcat rufe) – fetele mele făceau ceva asemănător. Uneori, prea micuțe fiind, țineau cartea invers. Alteori se prefăceau că strănută de la praf. Dincolo de amuzamentul momentului, ne dăm seama că ei fac asta involuntar. Nu își propun efectiv să fie ca mama ori ca tata, asta este de la sine înțeles. Nu simt nevoia să spună: Uite, fac ce faci tu. Pur și simplu fac. Uneori te trezești că auzi chiar: Uite, am citit mai frumos ca tine. Și asta, chiar dacă cititul lor este o repovestire din memorie, cu o cărticică în față.

 

Pe de altă parte, însă, când ajung să cunoască personaje de basm, să înțeleagă legătura dintre comportamentul acestora și ceea ce obțin ele ca recompensă (răsplată sau pedeapsă), copilul își alege conștient modelele. De câte ori nu ați auzit fetițe care sunt prințese, zâne bune sau, mai nou, vrăjitoare bune? Care fetiță nu s-a imaginat măcar o dată ca fiind Ileana Cosânzeana, Albă-ca-Zăpada, Cenușăreasa, Dorothy (”Vrăjitorul din Oz”) sau Magic Lily. Care băiețel nu s-a crezut la un moment dat Făt-Frumos, Prâslea, Harap-Alb, Superman ori Spiderman?

 

Mai noi sau mai vechi, personajele de povești inspiră copiii. Ei nu realizează că învață comportamente prin imitație. Pur și simplu fac acest lucru. Iar noi, părinții și educatorii lor, valorizând personajele bune, pozitive, altruiste le confirmăm alegerea.

 

Mai târziu, la grădiniță, această alegere va fi potențată și de jocurile ori de rolurile primite de copii în cadrul serbărilor. Ați remarcat vreodată ce natural joacă micuții rolurile din scenetele de la serbare? Deși știu că sunt pe scenă și că totul e o poveste, la un moment dat, Albă-ca-Zăpada chiar se simte nedreptățită de mama vitregă (Fetiței mele, Dana, i s-a întâmplat lucrul acesta și a făcut un rol minunat. Este adevărat că prințul din poveste era simpatia ei în clasă.), Cenușăreasa chiar crede în puterile nașei sale, zâna bună, și se comportă ca atare.

 

 

Scris de: MONICA PAVEL,

               mama Danei (10 ani) și a Irinei (8 ani)

Alte articole pe aceeasi tema

Vitaminele din grupul B

Vitaminele din grupul B

Este bine sa suplimentam din proprie initiativa aportul de vitamine din grupul B administrand medicamente care le contin?

Cine suntem noi?

Cine suntem noi?

Un grup entuziast, care incearca lansarea unui concept inedit, adica o instruire, credem noi, cu eficienta a tinerilor parinti.

Dezvoltarea psihomotorie a copilului

Dezvoltarea psihomotorie a copilului

Fiecare bebelus venit pe lume este diferit de ceilalti, cu infatisare si comportament propriu. Fiecare copil are un ritm propriu al dezvoltarii. Cu toate acestea, cand trebuie sa ne ingrijoram in ceea ce priveste dezvoltarea psihomotorie?