Probleme speciale aparute ca urmare a introducerii alimentelor solide

Odata cu diversificarea alimentatiei bebelusului, apar anumite probleme specifice. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt alergiile alimentare, varsaturile si diareea, anemia, otita, obezitatea/ hipotrofiea, constipatia si aspirarea de corpi străini.

Alergii alimentare: alergiile sunt cea mai frecventă afecţiune cronică întâlnită la sugari şi copiii mici. Reacţia alergică la  alimente poate avea multiple manifestări (diaree, vărsături, dureri abdominale, erupţii cutanate, iritaţie nazală şi conjunctivală) - simptome nespecifice, dar care trebuie să ne facă să reevaluăm schema de nutriţie şi să eliminăm potenţialele alimente ce produc alergii. Dacă există în familie un istoric de reacţii/afecţiuni alergice, este indicat să nu diversificăm alimentaţia asugarului înainte de 4-6 luni. Anumite alimente sunt recunoscute ca fiind cel mai frecvent implicate în apariţia reacţiilor alergice (albuşul de ou, cerealele cu gluten- altele decât orez, sucul de portocale, căpşunile, zmeura, kiwi, coaja de la piersică, ciocolata, cacao). De principiu, sugarii şi copiii mici nu ar trebui să primească alimente ce conţin coloranţi, aditivi, e-uri (există o mulţime de sucuri „naturale” şi de „snack-uri”, pe care părinţii le cumpără copiilor de vârsta mică, pentru a-i gratifica, dar care sunt mai curând nocive, potenţial alergizante sau inutile - vezi contra-indicate - copiilor de vârstă mică). Alimentul alergizant trebuie exlcus din dieta sugarului, prin consultarea cu medicul pediatru şi reintrodus ulterior, după ani. Uneori pot exista alergii la proteinele din laptele de vacă, sau intoleranţe permanente sau tranzitorii la unele componente ale formulei de lapte, situaţie în care tot medicul pediatru trebuie să identifice tipul de situaţie şi să indice o formulă pe bază de proteine din soia, o formulă hipo-alergenică sau o formulă delactozată, dupa caz, pentru a asigura o dietă adecvată dar  fără  reacţii  alergice.  Criteriul  cel  mai  important  de  evaluare  rămâne  examenul clinic, creşterea şi dezvoltarea, starea generală de sănătate şi buna dispoziţie a sugarului, precum şi unele analize ce se pot face. Cele mai multe alergii cu manifestari persistente în timp, la copil, pleacă de la introducerea prea rapidă a unor alimente.

 

rsături şi diaree: aceste simptome sunt potenţial severe la sugar şi copilul mic şi se asociază cu numeroase cauze posibile: alergii alimentare, erori alimentare (administrarea de alimente noi, nepotrivite vârstei), infecţii digestive, febră, infecţii virale şi altele.  Apariţia unor astfel de simptome la sugar trebuie să ducă la contactarea imediată a pediatrului, administrarea unei cantităţi adecvate de lichide şi electroliţi (ceai/apă cu săruri de rehidratare orală, conform prescripţiei); se întrerupe alimentaţia semisolidă şi cea care pare să îi facă rău copilului şi se merge, de  urgenţă, într-un  serviciu  specializat,  pentru  investigaţii şi  tratament; chiar  dacă majoritatea tulburărilor digestive sunt cauzate de erori alimentare , cele care sunt alergice sau infecţioase, dacă sunt temporizate şi nu primesc tratament imediat, pot deveni extrem de severe, chair ameninţătoare de viaţă. Sunt cazuri în care sugarii au infecţii severe şi acestea se manifestă cu simptome digestive - întârzierea prezentării la specialist sau încercarea de a da sugarului preparate „anti-diareice” sau alte alimente/suplimente care „fac bine” la burtică... pot fi tot atâţia factori de agravare a  bolii de  bază. O diaree febrilă este urgenţă! NU se administrează anti-diareice, din proprie iniţiativă sau la indicaţia rudelor sau a farmaciştilor, la sugari!!! Dacă tulburarea digestivă este de natură infecţioasă produsul anti-diareic, oprind  sau încetinind tranzitul, poate agrava sindromul infecţios şi consecinţele acestuia asupra tractului digestiv şi a întregului organism.

 


A
nemiaun aport inadecvat de fier în alimentaţia sugarului, ca şi rezerve insuficiente (prematuritate, hemoliză perinatală, alimentaţie incorectă cu lapte de vacă integral) duce la o concentraţie  a  Hemoglobinei  sub  valorile  normale  pentru  vârstă,  şi  aceasta  poate  cauza tulburări de creştere şi dezvoltare, apatie, inapetenţă, scăderea rezistenţei organismului la infecţii. Rezervele de fier de la naştere sunt, de obicei, epuizate spre vârsta de 6 luni. De aceea este important ca, pe lângă o alimentaţie naturală şi o mamică sănătoasă şi bine nutrită, la 4-6 luni,  când  se  trece  la  formula de  lapte  şi  diversificate, acestea  să  fie  de  bună  calitate  şi fortificate în fier. În principiu, sugarii trebuie testaţi pentru anemie în primul an de viaţă, în vederea ajustării alimentaţiei, depistării cauzei anemiei (pot fi multe cauze, nu doar nutriţia) şi eventual a administrării tratamentului adevcat.

 

Otitehrănirea sugarului în poziţie culcată, cu sticla sprijinită lânga el, favorizează şi întreţine infecţiile otice (faringele şi urechea sunt în continuitate, printr-un canal, iar dacă alimentele şi germenii  din  cavitatea  bucală  ajung  în  mod  cronic  în  ureche,  aceasta  duce  la  supuraţii, inflamaţii şi chiar alterări definitive ale auzului). Sugarii trebuie alimentaţi strict supravegheat, în pozitie semişezândă, niciodată lăsaţi singuri cu biberonul pe perniţă.

 

Obezitate/Hipotrofietulburările nutriţionale încep în copilăria mică şi se pot manifesta fie ca exces ponderal (exces caloric - zahăr, făinos), fie – mai frecvent în România – ca deficit al creşterii, prin insuficienţă calitativă/cantitativă de aport. Creşterea şi dezvoltarea sugarului, ca şi schema de alimentaţie, trebuie reevaluată lunar, cu medicul specialist pediatru.

 

Aspirarea de corpi străini/alimente în căile respiratorii: prevenită prin tehnica corectă a alimentaţiei, supraveghere competentă, neadministrarea de alimente inadecvate vârstei. Situaţie de maximă urgenţă!

 

Constipaţia: poate să necesite suplimentare lichidiană, de fibre (cereale fără gluten, piureuri de fructe - după 4 luni), dar şi investigarea atentă şi consultul bebeluşului – pentru a depista eventuale afecţiuni potenţial severe, care nu sunt evidente la naştere (megacolon congenital, tumori în cavitatea abdominală, malformaţii sau anomalii alte organelor interne abdominale).

 

Referinta

 

Alte articole pe aceeasi tema

Sa vorbim despre vitamine

Sa vorbim despre vitamine

Vitamine sunt substante organice necesare in cantitati mici pentru buna functionare a organismului. Cum isi poate procura organismul copilului cantitatea necesara, optima din alimentatie aflati in continuare.

Vitaminele din grupul B

Vitaminele din grupul B

Este bine sa suplimentam din proprie initiativa aportul de vitamine din grupul B administrand medicamente care le contin?

Cine suntem noi?

Cine suntem noi?

Un grup entuziast, care incearca lansarea unui concept inedit, adica o instruire, credem noi, cu eficienta a tinerilor parinti.